Faceți cunoștință cu mine. Cu ambele

Nu știu câți vă veți regăsi în povestea mea, dar sincer… nici nu este asta ideea. Nici nu știu dacă aș vrea ca cineva să citească ce urmează să scriu, pentru că… sunt o ciudată. Vreau doar să spun asta acum.
Nu știu dacă e pentru că sunt femeie, dacă e vârsta de vină sau stresul, dar ființă ca mine nu am văzut.
Sunt BIPOLARĂ. Sună foarte normal, chiar cute aș spune. O fată care își schimbă starea de la un minut la altul, care iubește ce urăște și urăște ce iubește. Nu este deloc așa.
Fac lucruri pe care le regret, dar în momentul în care le fac, am impresia că MAMĂ MAMĂ, ce bine mă simt.
Nu știu ce îmi place și ce nu îmi place. Ce apreciez azi, mâine judec, iar ceva de disprețuiesc acum, mâine s-ar putea să-mi cumpăr.

Vreau să fiu mai curvă, dar deodată îmi apar principiile. Vreau să mă mut în altă țară, asta până acum la avion. Vreau să am relație, asta până vrea și el. Îmi place ce fac, dar numai când nu fac. Te vreau și nu te vreau. Când te am, nu mă mulțumești. Când pleci, disper. Dacă te alung, nu știu cum să te mai chem. Dacă te chem, mă întreb de ce pula mea vii și nu-ți găsești de lucru.
Nici nu știu cum să explic. Nu știu care dintre personalități scrie acum. Probabil peste un minut o să regret. La fel cum regret multe lucruri pe care le fac.
Nu știu să mă stăpânesc. Mă enervează ceva, aș tăia în două tot ce văd în față, aș abuza de gloanțele unui pistol dacă mă enervează cineva pe moment. Evident, în maximum 15 minute sunt ok, chiar mă gândesc: ”Wtf a fost reacția mea?!”. Dar nu mai am cum să dau înapoi. Din nou evident, de aici alte frustrătri, că de ce am reacționat așa, că ce mă fac acum, griji, lacrimi, gânduri, că de ce, că cum?
Cel mai rău este când rănesc oameni cu stările mele. Le arăt că nu îmi pasă, le las să plece, ba chiar le alung, apoi cine le vrea înapoi…? Eu, chiar ambele EU, dar ceva mă oprește…
Nu știu cine îmi place, cine mă enervează, nu știu dacă o să îl iubesc și mâine, nu știu dacă fac alegeri corecte… pentru că fac totul pe moment. Nu gândesc înainte. Niciodată.
Nu vreau să fac rău, nu vreau să jignesc și nici nu vreau să par nebună. Vreau să fiu persoana care îmi impun să fiu atunci când sunt ”normală”.
Când se activează cealaltă personalitate, pa-pa. Ai terminat-o cu mine. Chiar dacă încerci să fii lângă mine, eu oricum te alung, iar în 15 min te plang că te vreau înapoi.
Am o variantă foarte drăguță, ai vrea și tu să o cunoști, crede-mă. Sunt simpatică, glumeață, nu mă supăr din nimic, accept orice, nu judec nimic și nu găsesc greșeală în om.
Ei bine, a doua… A doua e de vină pentru faptul că uneori sunt o frustrată. Și da, am zis că sunt o frustrată. Aprecierea se transformă în invidie. Acceptarea în judecare. Iubirea în respingere. Cântatul în țipete. Gândurile în vorbe grele. Lista poate continua, dar aș speria prea tare.
Este greu să fii lângă o persoană ca mine pentru că niciodată nu este bine. Când este bine, dacă așa m-ai nimerit, poate fi de fapt rău. Nu pot duce la capăt nimic din ce îmi doresc.
Dacă vreau să mă despart, my cute side îmi spune să nu, că e mai bine să nu mai dau importanță și să înțeleg pe toată lumea.
Dacă vreau să rămân, my psycho side îmi spune: ”Să rămâi?! Ai uitat că pe data de 2.07.2010, la ora 14:37, i-a dat mesaj ăleia?”. Așadar în momente ca astea nu mai vreau.
Dar vreau.
Așadar, de ce ar sta cineva cu mine și de ce aș avea prieteni? Este ceva nesănătos.
Așa că dacă mă știi și ai rămas lângă mine, lângă ambele mele personalități, îți mulțumesc și sper că știi că nu fac nimic din rea intenție. Și mai vreau să știi că ambele mele personalități te iubesc și niciuna dintre noi nu am putea trăi fără tine, chiar așa psihotice cum suntem.